Noutati
Comunicat de presa privind Legea interzicerii publicitatii la medicamente si farmacii
Data: 15/12/2015
Publicitatea la medicamente, în esență ei, urmărește doar scopuri comerciale.
Colegiul Farmacistilor din Romania, așa cum a făcut pe întreg parcursul procesului legislativ de adoptare a legii, apreciază ca fiind mai mult decât binevenite noile reglementări privind interzicerea publicității la medicamentele eliberate pe bază de prescripție medicală dar și, la fel de important, interzicerea publicității făcute în beneficiul furnizorilor de servicii farmaceutice. Acestea clarifică faptul că publicitatea directă sau mascată la medicamentele cu prescripție este cu desăvîrșire interzisă, iar cea a furnizorilor de medicamente este restricționată semnificativ.
În ultimii ani, populația a fost supusă unei presiuni permantente în direcția automedicației și promovării agresive a aspectelor comerciale legate de medicament. Avem aici în vedere, în special, importanța prețului în detrimentul informării corecte cu privire la aspecte esențiale legate de medicament și efectele sale.
Cel puțin, la acest moment, apreciem că în ceea ce privește siguranța pacientului și accesul său la serviciile medicale și farmaceutice este determinantă în informarea corectă a acestuia. Cu alte cuvinte, încurajăm pacienții și orice persoană care are o problemă medicală să meargă în primul rând la medicul său, să se consulte cu farmacistul cu privire la efectele medicamentelor prescrise și a eventualelor posibile efecte adverse ori contraindicații și nu să se bazeze pe informații și prezentări care au un rol strict comercial.
În concluzie, legea care urmează a fi promulgată de Președintele Romaniei este binevenită , fiind în interesul exclusiv al pacienţilor, pentru o utilizare judicioasă a medicamentelor și a resurselor din sistemul de sănătate, pentru creşterea calităţii serviciilor profesionale ale medicului și farmacistului, concurența urmând să fie bazată, în principal, pe criterii profesionale și nu pe criterii comerciale.
Biroul executiv
NOUTATI!
22
NOV
NOV
13
FEB
FEB
03
FEB
FEB
10
NOV
NOV